Romanii il numeau Arminius si germanii din epoca romantica Hermann. Etimologia numelui sau vrea sa spuna “ vultur mic” (armin).
Armin este un luptator si un nobil al poporului germic cherusq (cherusker). In anul 9 e.n el va forma o alianta cu toate clanurile cherusqe si va fi seful unei aliante care va invinge puternicele legiuni ale Romei in padurea de la Teutoburg. Va fi o victorie fara precedent, intr-o epoca in care armatele Romei se afla la apogeul lor militar.
Pana atunci Roma fusese puterea care nu putuse sa fie oprita si deci neinfranta, iar galezul Vercingetorix trecuse printr-o trista experienta… Victoria de la Teutoburg a fost atat de zdrobitoare si de clara incat Roma niciodata nu va incerca sa romanizeze profund Germania ramasa libera.
La unele popoare germanice exista un obicei : in scopul de a trai in pace cu Roma, intotdeauna mai amenintatoare, sefii clanurilor isi trimiteau fiii la Roma unde erau instruiti militar si cultural. Romanii sperau ca in acest mod vor romaniza putin cate putin Germania. Segimar, seful suprem al poporului cherusqilor si-a trimis deci fiul, Armin, impreuna cu alti nobili germani la Roma.
Cunoscand strategiile militare romane si avand o mare experienta in acest sens, Hermin stia totusi ca lucrurile nu erau insa atat de simple. In acele vremuri, germanii (ca si celtii) nu erau foarte disciplinati. Erau lupatatori mandri, independenti, mereu gata de a se sacrifica in numele onoarei stramosilor lor si al zeilor lor Ziu, Wodan si Donar. Tacticile lor se bazau in principal pe furia din timpul luptei si pe efectul de surpriza. Ei nu ezitau de a se lupta cu corpul gol sau pe jumatate gol. In schimb romanii erau unanim recunoscuti pentru disciplina lor, pentru armurile lor si pentru sangele rece in timpul bataliei. Din acest motiv, Armin considera ca era adecvata o tactica de guerila masiva.
Trei legiuni romane cu cavalerie si cohorte reprezentand aproximativ 20.000 – 30.000 de oameni, conduse de consulul Varus Quintilius trebuiau sa traverseze padurile intunecoase de la Teutoburg. Romanii credeau ca nu era niciun pericol. Fratele lui Armin a incercat de a-i preveni pe romani de un atac iminent. El era convins ca Roma este viitorul poporului cherusq si colabora activ cu romanii, de aceea nu a ezitat de a-si trada fratele.
Isgar s-a numit de altfel Flavius, atat de mult isi dorea romanizarea. Dar Armin nu s-a enervat si a mizat in continuare pe relatiile excelente pe care le avea cu romanii invadatori in scopul de a-i confirma lui Varus ca nu exista niciun pericol real. Numai atunci au patruns legiunile romane in padurea de la Teutoburg.
O data intrati in interiorul padurii profunde, romanii au fost atacati neintrerupt de hoardele luptatorilor germani decisi de a invinge sau de a pieri.
Batalia va dura trei zile intregi. Romanii au intrat in cele din urma in panica. Padurea obscura, luptatorii germani cuprinsi de o dorinta teribila de a fi invincibili, i-au facut pe romani sa-si piarda, in mod straniu, legendarul sange rece. Si au fost invinsi, zdrobiti si masacrati. Cei care au supravietuit au fost sacrificati zeilor germani Ziu si Wodan. Insusi Varus Quintilius si-a gasit sfarsitul.
Roma a fost strabatuta de un val de teroare. Nicioadata nu avusese loc o asemenea infrangere! Trei legiuni intregi invinse fara niciun supravietuitor : nu s-a mai vazut!
Roma a inceput sa se teama serios de barbarii din Nord. Imparatul, indurerat profund, striga de pe scaunul sau, plin de disperare : “ Varus! Da-mi legiunile!” Cateva secole mai tarziu, chiar germanii vor supune complet Imperiul roman…
In acest mod stralucit, Armin, eroul german a permis ca o mare parte din Germania sa traiasca libera si independenta de puterea centralizatoare a Romei. In pofida unei tentative infructuoase de a se razbuna cativa ani mai tarziu, Roma nu va ajunge niciodata sa puna stapanire peste Germania si sa faca din ea o provincie romana.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu