Lebunion 1091

În anul 1090, o armata pecenega (razboinic peceneg-foto1) se pregatea sa atace orasul Chirovachi (azi loc. Kiucuk-Cekmadie din Turcia). Împaratul Alexios I Comnenul (foto 3) a luat 500 de oameni si s-a dus în oras. Însa, a constatat ca are forte prea putine fata de pecenegii care puteau trimite 6.000 de oameni numai dupa hrana, în împrejurimi. Bizantinii atacau scurt, în momente propice, dupa care se retrageau. Si pe când împaratul se ruga la Dumnezeu fiind din ce în ce mai îngrijorat, în ajutorul bizantinilor au venit 40.000 cumanii de la nordul Dunarii, 5.000 de munteni (identificati de istorici cu vlahi din Balcani) si 500 de celti ai contelui de Flandra, aflati în Nicomedia.

La apusul soarelui, armata bizantina a început rugaciunea, care a durat pâna târziu dupa miezul noptii, punând în lancile lor torte, de luminau tot cerul si spune Comnena "Rugile facute de armata au ajuns, fara îndoiala, la cer, sau, mai bine spus, la Domnul Atotputernic".

A doua zi, pe dealul Lebunion, pecenegii au dat ultima lor lupta. În zori "când cele doua armate au ajuns fata în fata, s-a putut vedea un macel cum nu a mai pomenit nimeni vreodata". Se lupta aproape fara încetare, de vreme ce satenii din satele din jur îsi încarcau magarusii cu burdufuri cu apa si duceau soldatilor bizantini.

Pecenegii aveau cu ei, ca de obicei, tot avutul, femeile si copii. Cu totii au fost ucisi. Batalia a încetat seara. "Când soarele s-a apropiat de asfintit si toti scitii (pecenegii.n.n.) au cazut prada sabiei – o repet – împreuna cu copii si mamele lor, în timp ce o multime dintre ei au fost luati prizonieri, împaratul a poruncit sa se sune încetarea luptei". Doar ca nici acea multime de prizonieri nu a supravietuit. În timpul noptii, soldatii bizantini i-au omorât pe toti, temându-se de numarul lor ( aproape fiecare soldat avea în grija treizeci de prizonieri). Împaratul s-a mâniat când a auzit aceasta, pentru ca "erau si ei oameni".

Pecenegii care au mai scapat cu viata au fost colonizati în zona Moglena.