Razboinici sciti

Sciţii se stabilesc în stepele pe care astăzi le întâlnim pe teritoriul României, al Republicii Moldova, al Ucrainei şi în sudul Rusiei. Ei îşi sporesc bogăţia, jucând rolul de intermediari între greci şi producătorii de grâne de pe teritoriul actualei Ucraine şi al sudului Rusiei. Sciţii exportau în Grecia grâne, miere, blănuri şi vite şi primeau în schimb vin, textile, arme şi lucrări de artă. În felul acesta au ajuns să strângă bogăţii fabuloase. Călăreţi neîntrecuţi Pentru aceşti războinici ai stepelor, calul era ceea ce reprezintă cămilele pentru oamenii deşertului. Sciţii erau călăreţi excelenţi; ei au fost printre primii care au folosit şaua şi scara. Mâncau carne de cal şi beau lapte de iapă. Mai mult decât atât, aduceau cai ca holocausturi zeilor lor. Când murea un războinic scit, era ucis şi calul lui, care avea parte de o înmormântare onorabilă în mormânt se punându-se şi harnaşamentul şi podoabele calului. Potrivit descrierii făcute de istoricul Herodot, sciţii aveau tot felul de obiceiuri sadice, cum ar fi folosirea craniilor victimelor lor drept cupă de băut. Când năvăleau asupra inamicilor, îi ucideau cu săbii de fier, cu securi, cu suliţe şi cu săgeţi ascuţite care spintecau carnea. Morminte pregătite pentru veşnicie Sciţii practicau vrăjitoria şi şamanismul, venerau focul şi se închinau la o zeiţă-mamă .Ei considerau mormântul drept locuinţa celor morţi. Sclavi şi animale erau aduşi ca jertfă pentru a-i fi de folos stăpânului decedat. Ei credeau că averile şi servitorii îi însoţeau pe şefii de trib „pe lumea cealaltă“. Într-un mormânt regal au fost găsiţi cinci servitori, aşezaţi cu picioarele spre stăpânul lor, gata parcă să se ridice şi să-i slujească. La înmormântarea lor, căpeteniilor li se aduceau ofrande bogate. În perioada de doliu, sciţii îşi făceau tăieturi ca să le curgă sânge şi îşi tăiau părul. Iată ce consemnează Herodot: „Îşi ciopârţeau urechile, îşi rădeau capul, îşi făceau tăieturi pe braţe, pe frunte şi pe nas şi îşi străpungeau mâna stângă cu săgeţi“. Spre deosebire de aceste practici, Legea lui Dumnezeu dată israeliţilor din acea perioadă poruncea: „Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort“. — Leviticul 19:28. Sciţii au lăsat în urmă mii de kurgane (movile funerare). Multe dintre podoabele găsite în kurgane prezintă aspecte din viaţa cotidiană a sciţilor. Ţarul rus Petru cel Mare a început să colecţioneze astfel de obiecte în 1715, iar în prezent aceste obiecte strălucitoare pot fi admirate în muzee din Rusia şi din Ucraina. Stilul animalier al artei scite constă în reprezentări de cai, vulturi, şoimi, pisici, pantere, căprioare, păsări-grifon şi lei-grifon (creaturi mitologice cu sau fără aripi, având corp şi cap de animale diferite) De ce au dispărut sciţii? „Pur şi simplu nu ştim ce s-a întâmplat“, afirmă un reputat arheolog ucrainean. Unii cred că, obosiţi de goana după averi, în secolul II şi I î.e.n. ei au căzut în mâinile unui alt grup de nomazi asiatici: sarmaţii. Alţii sunt de părere că numeroasele confruntări dintre clanurile scite au antrenat declinul lor. Iar alţii afirmă că descendenţii sciţilor pot fi întâlniţi printre osetinii din Caucaz. În orice caz, acest popor misterios a lăsat o urmă de neşters asupra istoriei, cuvântul „scit“ ajungând să fie considerat un sinonim pentru cruzim