Sarmaţii au fost o populaţie antică migratoare, de origine iraniană, ca şi sciţii şi mai târziu alanii.
Primele menţiuni istorice despre sarmaţi îi plasează în secolul al V-lea î. Hr. la est de Don. În a doua jumătate a secolului al III-lea î. Hr. ei se află între Don şi Nipru. Sarmaţii înaintează spre vest doar spre sfîrşitul secolului I î. Hr. În acest secol, yazigii de neam sarmat se află aşezaţi în actuala pustă ungară, în relaţii cu dacii. În acelaşi timp, roxolanii, tot un trib sarmat, se află aşezat în estul Daciei, între Nistru şi Prut, unele triburi gâsindu-se probabil până în câmpia munteană.
Sarmaţii impresionau prin modul lor specific de luptă, ei luptau călare, fără scuturi, aveau armuri de fier din cap până în picioare şi mânuiau o sabie lungă cu amândouă mâinile.
Roxolanii sunt menţionaţi în anul 69 d. Hr. când fac o incursiune la sud de Dunăre, în imperiul roman.
În timpul războaielor daco-romane, sarmaţii sunt aliaţii dacilor.
După cucerirea romană a Daciei, yazigii şi roxolanii rămân în zonele unde locuiau anterior şi fac incursiuni în noua provincie romană Dacia până târziu, pe vremea împăratului roman Hadrian.
Sarmaţii sunt menţionaţi în anul 332, cu ocazia expediţiei bizantine condusă de Constantin al II-lea împotriva goţilor la nord de Dunăre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu